Ieșirea din sine / Out of Yourself
Detaliu
© andreea gheorghiu
Stéphane Mallarmé
Vere novo
Le printemps maladif a chassé tristement
L’hiver, saison de l’art serein, l’hiver lucide,
Et, dans mon être à qui le sang morne préside
L’impuissance s’étire en un long bâillement.
Des crépuscules blancs tiédissent sous mon crâne
Qu’un cercle de fer serre ainsi qu’un vieux tombeau
Et triste, j’erre après un Rêve vague et beau,
Par les champs où la sève immense se pavane
Puis je tombe énervé de parfums d’arbres, las,
Et creusant de ma face une fosse à mon Rêve,
Mordant la terre chaude où poussent les lilas,
J’attends, en m’abîmant que mon ennui s’élève…
– Cependant l’Azur rit sur la haie et l’éveil
De tant d’oiseaux en fleur gazouillant au soleil.
(1865; cu titlul Renouveau în 1887)
Vere novo
A primăverii zile bolnave vin şi-alung
Senina iarnă, albă, când arta e lucidă,
Şi-n minte, unde sânge posomorât prezidă,
Se-ntinde neputinţa cu un căscat prelung.
Mi se-ncropesc sub ţeastă amurguri albe, dense,
Un cerc de fier mi-o-ncinge, precum un sarcofag.
Şi cat în pribegire, un Vis frumos şi vag.
Prin câmpi, în coptul zilei şi-al sevelor imense.
Dar cad, strivit de-arome de iarbă şi copac,
Şi-o groapă sap cu faţa-mi să-nnăbuş Reveria
Muşcând lut cald în care-ncolţeşte liliac.
Şi-aştept, în scufundare, să urce nostalgia…
– Estimp, Azurul râde-n frunzişul efemer,
În care zburdă păsări şi ciripesc spre cer.
Traducere de Nicu Porsenna
andreea gheorghiu art 